Am fost la Craiova, apoi in ajuns in Bucuresti, mai exact in Giulesti si acum mergem in Moldova si ne oprim la Iasi in demersul nostru de a realiza interviuri cu reprezentante ale tuturor brigazilor de fete din tara. De data aceasta interviul a fost realizat de Bamse, care a incercat sa surprinda cat mai multe instantanee din trecutul, prezentul si viitorul brigazii Blue White Ladies. Haideti sa citim ce a aflat el.

Bamse: Buna ziua, pentru inceput as dori sa te prezinti…
Dodo: Buna. Sunt Dorina, dar in general lumea ma stie de Dodo. Sunt una dintre membrele fondatoare ale brigazii de fete din galeria Politehnicii Iasi, Blue-White Ladies.

Bamse: Ce te-a facut sa alegi sportul acesta? Mai ales ca esti fata si fetele in general au alte prioritati.
Dodo: Mi-a placut foarte mult fotbalul, inca de cand eram in clasele primare. Jucam mereu fotbal cu baietii, in curtea scolii sau acasa in timpul liber. Plus ca in familia mea, toata lumea iubeste sportul asta. Tatal meu inca de la varsta de 13 ani mergea la meciurile unei echipe din Bucuresti, cu toate ca nu prea isi permitea financiar, iar distanta era destul de mare, el crescand, ca si mine de altfel, in inima muntilor, tocmai la Vatra Dornei.

Bamse: De cand simpatizezi echipa Poli Iasi?
Dodo: Cam de putin timp, zic eu. De cand sunt in Iasi, adica de aproximativ 5 ani. Mama mereu il “acuza” pe tata, ca de la el mi se trage iubirea asta pentru Poli. Acu’ vreo 30 de ani, cand el facea armata in Iasi, sarea gardul si fugea din unitate, ca sa ajunga la meciurile Politehnicii. Trebuia cineva sa-i calce pe urma. Plus ca nu sunt singura fiica a lui, care simpatizeaza echipa. Sora mea, e si ea una dintre membrele fondatoare ale BWL. Si mai vine si fratele meu din urma.

Bamse: Inainte ai mai avut alte echipe preferate?
Dodo: Da, si inca simpatizez pe AS Roma. Din Romania, pe nimeni. Stiu ca multi nu ma cred, cand le dau raspunsul asta. Totusi, eu locuind la munte, la vreo 10 kilometri de oras, nu aveam cablu tv. Prindeam doar nemtii, italienii si alte posturi straine, pentru ca aveam antena parabolica. Ma uitam la meciurile din Italia, in special, si nu eram deloc pasionata de meciurile din Divizia A. Doar cand juca echipa nationala a Romaniei eram interesata.

Bamse: Ce reprezinta pentru o fata un meci de fotbal vazut din peluza? Un motiv de distractie? O placere? Sau doar un prilej de-a agata pe cineva?
Dodo: Depinde. Am cunoscut destule persoane cat am fost in peluza, si sunt multe motive pentru care poate veni o fata. Dar daca e sa luam cazul meu sau a celorlalte fete din BWL, e clar o placere. Asta e pasiunea noastra, si urmandu-ti pasiunea, ai parte de multe lucruri placute. Acest crez l-am transformat si intr-un mesaj, intr-o perioada cand eram in conflict deschis cu, conducerea clubului: “Fotbalul e pasiunea noastra/ N-o transformati in afacerea voastra!”

Bamse: Cand si cum v-ati hotarat sa infiintati o brigada de fete in Iasi?
Dodo: Acum 3 ani, pe vremea asta, ni se nazarise pentru prima data sa infiintam brigada de fete. Intalniri peste intalniri, planuri, idei… pe atunci nu foarte marete si intelepte, ce-i drept, dar totusi, ele au fost punctul de pornire a unei perioade foarte importante in viata mea si a celorlalte fete. “Nimeni nu se naste invatat”, clar. Poate pentru noi era mult mai valabil aceast lucru, decat pentru alti membri ai peluzelor. Aveam niste idei stupide, la inceput, de care acum imi amintesc razand. Si nu imi e rusine sa recunosc, pentru ca asta-i adevarul. Important e ce am simtit in momentul in care am hotarat infiintarea brigazii si ce a urmat. Ce anume? Ne iubeam mult echipa si doream sa o ajutam, asa cum puteam. Eram foarte entuziasmate. Desi nu prea stiam “cu ce sa mananca” fenomenul ultras, personal ma simteam foarte bine in peluza si ma interesa absolut tot ce era legat de fenomen. Asa ca incet, incet, am inceput sa invatam. Dupa ce ne-am mai “copt” putin, adica dupa aproximativ 6 luni, ne-am facut si aparitia oficiala, cu bannerul Blue-White Ladies, pe gard.

Bamse: De ce o brigada de fete si nu un grup mixt?
Dodo: Pentru ca vroiam sa demonstram ca si fetele sunt in stare sa-si sustina singure echipa iubita, indiferent de sacrificii, distanta, timp sau alte lucruri care pe unii i-ar impiedica sa faca acest lucru.

Bamse: Exista termenul de ultra si in randul fetelor? Care sunt caracteristicile? Crezi ca o fata sau un grup de fete pot avea o mentalitate ultra?
Dodo: Bineinteles. Insa eu cred ca lucrul asta se intampla destul de rar. Adica nu gasesti la orice pas, o fata sau o brigada de fete cu mentalitate ultra. Sunt multe brigazi de fete in toata Europa si nu numai, insa ma indoiesc ca pe toate le poti numi ultra. Caracteristicile sunt aceleasi ca si la un baiat/ o brigada de baieti. Probabil multi ma vor contrazice si vor spune ca fetele nu se baga la bataie. Pai nici nu cred ca bataia e o caracteristica a fenomenului, decat atunci cand esti provocat. N-am auzit pana acu’, la noi in tara cel putin, sa fie fetele provocate si sa nu reactioneze. Provocati-ne si vom vedea ce iese ).

Bamse: De unde ai auzit prima oara de termenul ultraserie? Care este diferenta dintre ceea ce stiai atunci si ceea ce stii acum despre acest termen?
Dodo: Sincer, nu mai tin minte exact, de unde si cand. Stiam si urmaream suporterii din peluze si spectacolele lor, insa nu cred ca am stiut exact cum se numeste fenomenul, pana nu am calcat prima oara pe stadion. Diferenta e mare, bineinteles. Atunci nu aveam nimic in comun cu ultraseria, acum, zic eu ca am invatat destule, in cei 3 ani petrecuti in peluza. Iar multe dintre lucruri nu trebuie neaparat sa le inveti, trebuie sa le simti. Cu siguranta inca nu le stiu pe toate, dar cred ca cele mai importante caracteristici, le si stiu si le si simt.

Bamse: Ce reprezinta acum pentru tine fenomenul ultras si ce inseamna o mentalilate ultras?
Dodo: Fenomenul ultras a fost cu adevarat un mod de viata pentru mine. Programul din timpul unei zile, activitatile, intalnirile cu prietenii, facultatea si chiar si familia, depindeau de modul si timpul in care ne pregateam pentru meciuri, de deplasari, sau orice altceva ce tine de Politehnica si de BWL. Si avand in vedere ca prietenele mele cele mai bune erau si inca sunt fetele din brigada, e clar ca zi de zi aveam activitati care implica echipa sau brigada noastra.
Mentalitatea ultras inseamna pentru mine, in primul rand, sustinerea neconditionata a echipei iubite. Asta implica foarte mult sacrificiu. Inseamna sa fii cu bannerul prezent la fiecare meci, acasa si in deplasare, sa canti, sa sari, sa bati din palme neincetat in cele 2 ore in care echipa joaca, sa faci coregrafii, sa afisezi mesaje, sa fluturi un steag si sa afisezi o japoneza, sa sustii echipa la bine dar mai ales la rau, sa contesti conducerea si/sau jucatorii atunci cand crezi ca e necesar, sa nu accepti bani sau orice alte beneficii din partea clubului, sa iti aperi steagul indiferent de situatie.
Mai sunt si altele, dar astea sunt dupa parerea mea, cele mai importante caracteristici.

Bamse: Cum au reactionat cei din jur, ceilalti din peluza, prietenii vostri, cand au auzit de ideea care pana la urma ati si pus-o in practica?
Dodo: La inceput, lumea a reactionat bine. Atat prietenii cat si cei din peluza. Mai tarziu au inceput sa apara mici probleme. De exemplu, am avut 3 membre care au parasit brigada, din cauza ca prietenii lor nu erau de acord cu acest lucru.

Bamse: In decursul activitatii, ati gasit sprijin sau dezinteres in peluza, sau ati avut probleme cu celelalte brigazi?
Dodo: Am avut si sprijin si probleme cu celelalte brigazi, au fost multi indiferenti… din toate cate putin sau din unele, putin mai mult.

Bamse: Aceasta brigada de fete am inteles ca a prins destul de repede in Iasi. Cum ati atras intr-un timp asa de scurt atatea membre?
Dodo: Da, cam asa e. In momentul in care ne-am facut aparitia oficiala, eram in jur de 25 de membre. Am impartit pliante pe stadion, la fete, si am lipit afise prin oras. Asta pe langa faptul ca ne stranseseram deja, aproape toate fetele de pe forumul Politehnicii.

Bamse: Care a fost evolutia numarului de membre de-a lungul timpului, maximum si minimum?
Dodo: Am inceput bine, cu 25 de membre, am continuat si mai bine cu 33 de membre (care e si numarul maxim), iar minimul a fost de 4, in momentul in care ne-am mutat la peluza sud.

Bamse: Cele care nu mai sunt au renuntat ele sau le-ati dat voi afara? De ce?
Dodo: Majoritatea le-am dat noi afara pentru ca ori mai aveau si alte simpatii pentru alte echipe de prin Bucuresti, ori din cauza ca, odata cu maturizarea noastra din punct de vedere ultras, pretentiile noastre si ale brigazii au crescut.

Bamse: Care sunt realizarile voastre in peluza?
Dodo: Am avut realizari inca de la primul meci in care ne-am facut aparitia oficiala, participand alaturi de ceilalti membrii din peluza nord la realizare si afisarea unei coregrafii pe toata peluza, din cartoane, stegulete si panza. Au urmat apoi alte coregrafii si mesaje facute tot impreuna, in colaborare cu B.R. Boys, impreuna cu ceilalti membrii ai peluzei sud, dar si semnate doar de BWL. Au fost coregrafii aniversare si nu numai, mesaje, steaguri, japoneze, torte, fumigene… tot ceea ce e normal sa aiba ca activitate, o brigada ultras.
Toate le consider foarte importante si ma simt mandra ca in majoritatea cazurilor, 6 fete (si la una dintre coregrafii, 4 doar) au realizat ceea ce altii nici nu au avut in mai multi ani de activitate, decat noi. Bineinteles ca se poate mai mult si mai bine, dar deocamdata BWL se multumeste si cu atat.

Bamse: Care este cel mai frumos si cel mai neplacut moment petrecut in peluza?
Dodo: Au fost multe momente foarte frumoase dar si multe neplacute. Pentru membrele fondatoare, cu siguranta cel mai frumos meci a fost cel in care ne-am afisat pentru prima oara, bannerul pe gard. Eram multe, unite, am debutat si cu acea coregrafie la care participaseram pentru realizare, iar echipa a egalat in ultimul minut, pe Steaua. Atunci am vazut pentru prima oara cat de bine e sa te simti mandra de munca si sacrificiile pe care le depui, pentru echipa iubita.
Momente dificile si neplacute au fost mai multe, cele mai recente si probabil mai importante au fost la primele meciuri dupa ce ne-am mutat in peluza sud, eram foarte putini, pierdusem membre, si nu stiam sigur daca vom reusi sa trecem peste toate astea.

Bamse: Cea mai frumoasa si cea mai urata deplasare.
Dodo: Cea mai frumoasa deplasare a fost sezonul trecut, la Vaslui, cu toate ca am scos doar un 0-0. Si cea mai urata cred ca a fost cea de sezonul asta, tot la Vaslui, cand am intampinat mai multe probleme si am luat bataie si cu 2-0.

Bamse: Acum 1 an ati plecat din peluza nord si ati reinfiintat peluza sud Iasi. De ce ati ales aceasta cale?
Dodo: Era necesar. Noi am luat hotararea sa ne mutam, indiferent daca vom fi urmate de alta brigada sau nu, pentru ca nu erau normale lucrurile care se intamplau acolo, nu ne mai simteam bine si nici relatiile cu ceilalti membri, nu erau tocmai bune. Atunci cand nu te simti bine, cand mentalitatea ta e diferita de mentalitatea majoritatii din peluza, incepi sa te saturi de toate. Incep sa te saturi de jignirile aduse la adresa ta si a brigazii, te saturi de bataia de joc a unora atunci cand tu muncesti zile intregi pentru o coregrafie, pe vant, pe ploaie, pe soare sau pe ninsoare. Nu te mai simti bine atunci cand nu poti canta un meci intreg, asa cum iti doresti, iar cand incerci sa canti doar cu brigada ta, altii se uita ciudat la tine. Te saturi de oamenii care vin in peluza doar pentru panarama. Preferi sa faci deplasarile singur, cu masina personala sau cu orice alt mijloc de transport, atunci cand esti tratat foarte aiurea. Atunci cand vezi ca nu ai cu cine, iti bagi picioarele si renunti… sau pleci si incerci sa faci altceva. Incerci sa infiintezi o noua peluza.
Unii ne-au spus ca trebuia sa luptam din interior, nu sa parasim peluza. Am luptat si din interior, alaturi de altii care au ramas in peluza A, dar care au renuntat si ei sa mai lupte. Si incet, incet, lumea incepe sa renunte. Peluza A numara acum 20-30 de persoane. E trist… si nu vad sa se schimbe ceva in bine, din pacate.

Bamse: Cantitate sau calitate in cadrul unei brigazi si a unei peluze? De ce?
Dodo: Calitate, clar. Am experimentat-o pe pielea noastra, de aceea am fost si inca sunt, asa putine fete in brigada. Am fost puse de multe ori in situatia de a alege intre cele doua. La inceput am ales cantitatea pentru ca ni se parea destul de important aspectul asta si credeam ca in timp, vom avea si cantitate si calitate. Ne-am inselat.

Bamse: Ceva propuneri pentru viitor aveti? Care sunt acelea?
Dodo: Eu personal, nu am nici o propunere, pentru ca nu mai sunt nici membra a BWL, nici a peluzei sud, dar sunt convinsa ca fetele isi vor continua activitatea la fel, sau poate chiar mai bine decat pana acum, sustinand neconditionat Politehnica Iasi.